...despartirea (?) perfecta...

...probabil ca nu sunt singura care s`a intrebat vreodata cum este cel mai bine sa inchei o relatie cu un om!...inainte de toate, cred ca trebuie pornit cu alta intrebare: de ce (sa) o inchei?...

...motivele pot fi dintre cele mai pertinente sau ajung uneori sa fie legate de orgolii, nemultumiri, indiferenta, neintelegeri etc...cu toate acestea, relatiile dintre oameni au un termen de valabilitate!...ceva trebuie sa se intample ca sa`ti dai seama ca te apropii de miezul problemei sau de sfarsit!...

...cazul ideal este cel in care nici timpul, nici interesele fiecaruia nu stau intre ceea ce se numeste in primul rand omenie!...pentru ca este un termen destul de general, inainte de a fi coleg, amic, iubit, logodnic, sot sau sotie, esti om!...cand una dintre calitatile enumerate nu mai exista sau e pe cale de disparitie, trebuie sa ramana baza...

...ai plecat la drum dintr`un punct, este imposibil sa dispara si acela...tocmai de aceea nu inteleg relatiile in care intorci spatele definitv cuiva, stergi numarul de telefon, rupi fotografiile si`ti imaginezi ca asa ai rezolvat o problema...nu poti aseza trecutul in ordine alfabetica, nici pe sertare sau dulapioare!...

...ideea este ca dincolo de aparentul sfarsit trebuie sa existe si o continuare...nu exista despartire perfecta pentru ca evenimentul cu pricina este unul nedorit!...sau, cine stie?...il poti alege ca iesire dintr`un labirint...

...cu toate acestea, daca vezi dincolo de esec, daca reusesti sa pastrezi ceea ce a fost frumos dintr`o relatie, fara a o arunca la gunoi, pot spune ca acela este viitorul ei!...

...si cum ceea ce poate urma dupa aceea sta sub semnul intrebarii, pana si pe strazile intunecate rasare curcubeul!...